Trăiește din inimă!

O vizită recentă a unor prieteni din Argentina mi-a scos la lumină amintiri prețioase despre timpul pe care l-am petrecut acolo. Tot ceea ce am trăit, tot ceea ce am învățat, cu bune cu rele… Râsetul, prietenia, ritmul ușor de viață. Modul în care ei trec peste toate dezamăgirile vieții cu ajutorul unei fraze standard: No pasa nada! Mi-am adus aminte de cum am învățat să trăiesc în prezent. Mi-am adus aminte de polo, pasiunea mea de atunci. Și mi-am adus aminte de cum am învățat să joc polo din inimă, ca ei.

Habar n-aveam ce înseamnă să trăiesc din inimă înainte să încep să joc polo în Argentina. Și apoi, într-o zi, pur și simplu, am înțeles. S-a întâmplat pe un teren de polo. Și-a fost cel mai mare cadou pe care l-am primit în Argentina. Am învățat să joc, de fapt să trăiesc, din inimă.

Fragmentul de mai jos este din cartea mea „Șapte minute și jumătate”, a treia carte a trilogiei „Jurnalele de polo” (publicate în limba engleză sub numele „The Polo Diaries”). Sunt trei cărți pe care le-am scris despre aventurile mele ca jucător de polo în Argentina.

Există trei tipuri de oameni care joacă polo.

Mai întâi sunt cei care joacă din cap. Îi vezi măsurând câmpul de joc cu frunțile încrețite și cu ochii pe jumătate închiși. Calculează, își imaginează, vizualizează, gândesc. Gândesc la greu. Se antrenează mult, repetând aceleași mișcări încă o dată și încă o dată. Sunt obsedați de joc încă înainte de a juca; în timpul jocului gândesc mult, încercând să anticipeze ce se întâmplă; iar după ce au terminat de jucat, tot nu se pot opri din gânduri. Analizează detaliile, încearcă să-și amintească totul, să creeze o formulă pentru tot ceea ce a mers bine, să elimine tot ce a mers prost. Ei sunt cei care gândesc.

Apoi sunt cei care joacă din măruntaie. Din instinct, din pasiune viscerală. Joacă din adâncul lor, din locul în care trăim și supraviețuim cu toții, adânc în măruntaiele noastre, locul identității noastre. Joacă pentru a se simți bine, pentru a arăta bine, pentru a transforma în bine tot ce a mers prost înainte. Joacă polo cu instinctul feroce al supraviețuitorului. Joacă pentru onoare, pentru fascinație, pentru recunoaștere. Joacă din greu și dau totul, de parcă acest sport ar fi singurul lucru care i-ar răscumpăra în ochii lor și în ochii tuturor celor din jur. Ei sunt cei care simt.

Și apoi sunt cei care joacă din alt loc. Cei care nici nu gândesc și nici nu simt. Cei care plutesc. Cei care sunt atât de adânc cufundați în momentul prezent încât pur și simplu nu mai contează ce se întâmplă pe teren, pentru că jocul, calul și mingea s-au topit și au devenit toate una. Ei joacă dintr-un loc de o frumusețe infinită, dintr-un loc de bucurie atemporală. Joacă din miezul ființelor lor, același nucleu care îi leagă de cal, de câmp și unul de altul. Joacă de parcă acest moment ar fi totul. Și în acest loc de frumusețe atemporală, de conexiune profundă cu totul, de bucurie și de senzație de plutire fără nici o greutate, nu există loc nici pentru a gândi, nici pentru a simți. Joacă din inimă.

Această carte este pentru ei.

Și acum, la cinci ani după ce am lovit ultima mea minge de polo, aceste cuvinte îmi sunt încă adevărate. Doar că între timp am înțeles că lucrurile pe care le-am învățat jucând polo nu sunt doar despre polo. Sunt despre viață. Iar cele mai profunde lecții de viață sunt adesea cele mai simple.

Orice ai avea de făcut, găsește acel loc de mijloc, între cap și măruntaie și fă-o de acolo. Nu ai de ales între a gândi și a simți. Există o a treia opțiune: a fi. Iar locul unde verbul "a fi" locuiește în corpul tău este pur și simplu, în inimă.

Trăiește deci din inimă!