Poveștile care ne guvernează viața

Poveștile nu sunt doar în cărți. Ele trăiesc în noi și intervin ori de câte ori încercăm să explicăm realitatea din jurul nostru. De ce a spus asta? De ce a făcut asta? Ce înseamnă asta? Creierul nostru intră în acțiune și fabrică o poveste. Pe urmă credem că povestea este adevărată și trăim în consecință. Și așa facem povestea să fie adevărată. Poveștile au putere. Le putem alege pe cele care ne îngreunează viața sau pe cele care ne-o fac mai ușoară.

Am învățat un lucru prețios la cursurile de medicină energetică. Nu merită să-ți citească cineva viitorul. Indiferent ce abilitați psihice ar avea sau cât de bine intenționat ar fi. Pur și simplu nu merită pentru că, inevitabil, îți va spune o poveste. O posibilitate de viitor pe care această persoană o poate vedea. Problema este că această poveste are putere și odată ce o crezi, o vei face să se întâmple.

Cum funcționează asta? Un concept fundamental în medicina energetică spune că acolo unde se duce atenția ta, se duce și energia ta. Gândindu-te la ceva, îi dai putere. Crezând că ceva este adevărat, îi dai putere. Gândindu-te în mod repetat la ceva, îi dai suficientă putere pentru a crea ceea ce se numește o formă de gândire. Acesta este un pachet concentrat de emoții și gânduri în jurul unui anumit subiect. În funcție de cât de intense și repetitive sunt aceste emoții și gânduri, o formă de gând poate deveni atât de încărcată încât începe să-ți conducă viața, ca un program de calculator invizibil.

Deci, cu alte cuvinte, dacă mergi la un ghicitor și el sau ea îți spune că vei fi singur timp de 7 ani, s-ar putea să creezi această realitate crezând ceea ce ți s-a spus. Sau poți merge la un terapeut de regresie în vieți anterioare și ți se pune o poveste plină de detalii despre o viață trecută când s-au întâmplat anumite lucruri, a fost creată o anumită karmă și acest lucru înseamnă că nu poți face bani în viața actuală. Dacă tu crezi suficient de tare această poveste, s-ar putea să o faci să se întâmple prin puterea credinței tale.

Și astfel, trecem prin viață înconjurați de povești. Unele le inventăm noi, altele le preluăm de la alții. Unele sunt povești pozitive și acestea ne vor împinge în sus. Altele sunt povești negative și acestea ne vor trage în jos. Și nu există un bine sau un rău mai mare pe care îl putem trăi decât cel pe care ni-l facem cu mâna noastră.

Dar ce ne împinge să creăm aceste povești în primul rând? Răspunsul este simplu: durerea. Majoritatea poveștilor se nasc dintr-o dorință profundă de a acoperi o anumită durere.

De unde această durere? Cel mai adesea vine din probleme emoționale nerezolvate. Uneori poate proveni din poveștile purtate de alții, din conștiința colectivă sau trauma preluată ancestral. Uneori poate veni chiar din viețile anterioare. Cel mai adesea însă, această durere emoțională vine din răni pe care le-am experimentat în copilărie, de care nu suntem conștienți și pe care nu le-am vindecat. 

Iată cum funcționează. Să presupunem că simt durere emoțională. Poate știu de unde vine durerea. Poate pentru că tocmai mi-am pierdut slujba sau pentru că iubitul meu m-a părăsit. Sau poate nu știu de unde vine această durere. Poate că mă simt doar deprimat. Sau anxios. Sau letargic până la punctul în care nu mă pot da jos din pat.

Indiferent dacă știu de unde vine sau nu, trebuie să găsesc o modalitate de a face față acestei dureri. Cel mai simplu mod este să inventez o poveste în încercarea de a-mi alina durerea. Îmi explic în mintea mea de ce m-a părăsit iubitul. Găsesc un motiv pentru care mi-am pierdut acel job. Creez o poveste. Aceasta poate fi fie o poveste pozitivă – ceva de genul „Am pierdut acea slujbă pentru că nu era potrivită pentru mine și Universul are una mult mai bună pregătită pentru mine” – sau povestea poate fi negativă: „Am pierdut slujba pentru că port o karma de a avea probleme la locul de muncă și din cauza acestei karme nu voi putea să am niciodată o slujbă stabilă. N-am ce să fac. O sa-mi caut un nou loc de muncă, dar sunt pregătit să-l pierd și pe acesta. La urma urmei, terapeutul de regresie din vieți anterioare mi-a spus despre această karmă. Trebuie să aibă dreptate.” Și așa, creez o realitate care se potrivește cu convingerile mele. 

Durerea adusă de eveniment este reală. Povestea este însă inventată. Dar pentru că povestea are putere, odată ce o credem, o vom face reală.

De asemenea, creăm povești pentru a ne proteja de durerea pe care o putem simți dacă acceptăm adevărul unei situații. Deci diluăm ceea ce simțim instinctiv că este adevărat cu o poveste. Pentru o femeie blocată într-o relație nepotrivită, adevărul este că trebuie să meargă mai departe. Dar pentru că asta doare, ea poate alege să-și spună o poveste. „Soțul meu lucrează târziu în fiecare seară pentru că slujba lui este foarte importantă și are simțul responsabilității. Odată ce își va schimba locul de muncă, situația se va îmbunătăți.” Aceste povești sunt concepute pentru a ne menține în situația prezentă și vin din dorința profundă de a ne proteja de durere. Consecința nefericită este însă că, evitând să simțim durerea adevărului, simțim în schimb multe dureri mai mici, toate susținute de poveștile pe care le fabricăm. 

Fără povești, viața poate fi simplă. Un anumit lucru din viața noastră poate fi fie bun, fie rău. Și știm asta pentru că știm cum ne simțim în acel loc de muncă, în acea relație, în acea casă, în acel oraș. Fără poveste, doar emoție. Cum mă simt acum? Este corect sau nu? Este bine pentru mine? Este adevărat? Sufletul tău va ști răspunsul la aceste întrebări. De fiecare dată. Va fi un răspuns rapid. Da sau nu. Bun sau rău. Expansiune sau contracție. Și va fi un răspuns adevărat. Fără gânduri, doar senzații, sentimente, emoții și, sub toate acestea, o cunoaștere fără cuvinte.

Dimpotrivă, atunci când creezi o poveste, vine cu multe cuvinte. O poveste este ceva ce te vei simți obligat să repeți de multe ori. Pentru a convinge pe alții sau pe tine însuți. O faci pentru că singurul mod în care vei reuși să-ți păcălești mintea să creadă povestea este dacă o repeți suficient de des. O poveste îți angajează mintea, îți ocupă gândurile și sfârșește prin a-ti conduce viața.

Cum scăpăm de povești? Pur și simplu le lăsăm să moară. Poveștile dor atunci când mor pentru că mor iluziile pe care le-am creat. Și pentru că am investit atât de mult timp și efort pentru a le menține în viață, când în sfârșit le lăsăm să plece, plătim prețul acestui timp și energii pierdute. Poveștile mor atunci când ne permitem să simțim durerea pe care acestea o acopereau. Când ne simțim suficient de puternici pentru a înfrunta adevărul și a-l accepta, când suntem gata să simțim durerea de dedesubt și să mergem mai departe.

Dar poveștile bune? Merită să le păstrezi? Poveștile bune se topesc în cunoaștere, în țesătura a ceea ce ești. O fac fără efort și prin asta oricum dispar ca povești. Dacă îmi pierd slujba și cred că este pentru că sunt menită să obțin una mai bună, creez o poveste bună pentru mine. Este o poveste care mă ajută să merg înainte, mă ajută să mă simt bine cu mine. Pe măsură ce cred această poveste, o fac să se întâmple. Îmi găsesc un alt loc de muncă și îmi spun că este unul mai bun. Și pentru că îmi spun asta, așa va fi. Iar această poveste se va scufunda în subconștientul meu și devine parte din mine, cine sunt și cum văd viața. Cum fac viața să se întâmple.

Și tu? Ce fel de povești îți spui?

Îți servesc sau sunt menite doar să mascheze o durere?

Și dacă nu sunt bune pentru tine, ești gata să le dai drumul?