E timpul să trăim bine

Oamenii mă întreabă ce este puterea personală. Le spun că este capacitatea de a trăi bine. Bine cu tine. Apoi mă întreabă dacă asta se referă doar la viața personală. Nu, le răspund. Putem să trăim bine cu noi și la muncă. Și le dau de exemplu întâmplarea de mai jos (fragment din cartea mea „Puterea Personală - Tehnici de mindfulness pentru mediul corporatist”  disponibilă pentru moment doar în limba engleză).

„Această întâlnire nu a fost planificată!” 

Vreau să țip, dar nu iese nimic. Mai bine că nu iese. El este șeful meu, managerul de programe. Sunt doar unul dintre mulții manageri de proiect care lucrează pentru el. Nu pot să țip la el chiar și atunci când el mă trage afară din biroul meu ca să intru într-o întâlnire de care nu aveam nicio idee că va avea loc și pentru care nu am timp să mă pregătesc.

 „Haide, trebuie doar să te prezinți acolo. Doar zece minute. Șefu’ vrea să afle mai multe despre acest tablou al indicatorilor de performanță și a cerut să vorbească cu managerul de proiect.”

„Oh, grozav”, oftez. Zece minute sunt arhisuficiente ca să decidă să renunțe la proiectul meu cu tot cu mine dacă nu par suficient de convingătoare.

 „Nu este bine dispus”, mă avertizează șeful meu. „Am vorbit deja puțin despre asta și el nu este chiar convins ...”

Îmi mușc buzele și tot nu spun nimic. Mă simt grea dintr-o dată. Un pic șubredă și puțin nesigură apropo de ce am de făcut odată ce intru în sala de ședințe în care se desfășoară întâlnirea lunară cu cei mai sus puși directori ai firmei la care lucrez. Ei dețin toată puterea în firma asta. Inclusiv puterea de a mă concedia. Întâlnirea se desfășoară, bineînțeles, la ultimul etaj. Aici locuiesc toți șefii cei mari: la ultimul etaj. Mă simt recunoscătoare pentru cele câteva minute pe care le am în această stare de vid în timp ce așteptăm să vină liftul. Mintea mi se golește cu o viteză amețitoare.

 „Nu îți face griji, veți fi bine”, spune încurajator șeful meu. Dar vocea sa stresată transmite un mesaj diferit. Și totuși, pe el nu-l vor concedia. El este suficient de sus în ierarhie pentru a nu fi atins dacă unul dintre proiecte nu merge bine. Spre deosebire de mine. Acesta este singurul meu proiect și dacă ei cred că nu are niciun viitor...ei bine, nici eu nu voi avea vreun viitor aici.

"Ancorează-te", îmi spun în gând. "Tot ce trebuie să faci este să te ancorezi". Șeful meu încă vorbește, dar nu-l mai aud. Încep să călătoresc în jos cu rădăcinile mele spre centrul pământului. Este o călătorie cu viteza luminii fiindcă liftul este aici și au mai rămas doar câteva minute. Până când apasă butonul de la ultimul etaj, sunt deja sub dușul de lumină albă. Îmi simt câmpul energetic greu și oarecum cenușiu; poate că am preluat inconștient conversația despre proiectul meu. Dar nu am timp să mă gândesc de ce este cenușiu. Doar îl curăț cu lumină albă.

Liftul se află acum la etajul opt.Închid ochii și pentru următoarele câteva secunde mă cufund total în dușul cu lumină albă. 

Bing. Ușile se deschid. Ies afară și îmi imaginez un glob de lumină albă în jurul meu. Mă asigur că este acolo și mă asigur că nu fug din mine ca să mă retrag în mintea mea, încercând să le anticipez întrebările. Nu am timp pentru asta. Am doar câțiva pași până când ajung la ușa sălii de întâlniri. Mă asigur că sunt în corpul meu în timp ce fac acești pași, simțindu-mi rădăcinile și simțind globul de lumină albă din jurul meu cum mă spală, făcându-mă să strălucesc.

Scânteie. Strălucire. Lumină albă. Rădăcini. În siguranță. Sunt în siguranță.

„Bună dimineața, domnilor”, spun zâmbind când intru în sala de ședințe.„Solicitarea aceasta m-a luat pe nepregătite dar vă stau la dispoziție pentru orice întrebări despre proiectul meu.” Lumina albă este încă acolo cu mine în timp ce îi ascult și răspund la întrebări. O simt: lumină albă pură. Simt sclipirea și îmi simt energia: curată, puternică și ancorată la centrul pământului. Și proiectul meu este la fel, concluzionează ei după aproximativ zece minute de întrebări. Clar, curat și bine ancorat. Într-o ordine perfectă. „Vă mulțumim pentru timpul acordat, nu mai avem alte întrebări.” Îmi spune șeful cel mare și cu coada ochilor îl observ pe  șeful meu cum zâmbește ușurat și dă din cap. „Bravo” am citit pe buzele lui tăcute. 

Globul de lumină este încă cu mine când ies din cameră, înapoi în lift și când îmi reiau locul la biroul meu de la etajul trei și scot un oftat lung de ușurare.

Și dacă te întrebi de unde era lumina asta albă și ești tentat să o iei ca pe o întâmplare supranaturală, îmi pare rău să te dezamăgesc. Lumina asta albă venea de la mine. Pentru că eu am vizualizat-o, am pus-o acolo în mintea mea, ea chiar a existat. Și pentru că a existat, discuția asta s-a sfârșit cu bine. 

Asta e puterea pe care o avem fiecare dintre noi. Puterea de a obține rezultate pozitive în viața noastră. Puterea de a transforma orice ni se întâmplă într-o experiență pozitivă.

Puterea de a trăi bine.