Dincolo de eu-l meu sunt tot eu

Ni s-a spus că putem alege o variantă. Doar una. La întrebarea asta exista un singur răspuns. Vreau să devin doctor. Sau avocat. Sau contabil. Sau polițist. Sau poate conducător de camioane. Sau scriitor. Aveam de ales o singură variantă.

Dar ce se întâmplă dacă schimbăm paradigma unei sigure variante cu cea a câtorva variante? Cum ar fi dacă am avea mai multe răspunsuri la această întrebare și fiecare dintre ele ar fi un răspuns adevărat?

Atunci când ne schimbăm cariera la mijlocul vieții, suntem penalizați de obicei. Societatea pare să fie de părere că atunci când cineva și-a ales o anume profesie trebuie să rămână definit de profesia respectivă. Asta ești și asta e cazul să rămâi. Lumea din jurul tău se obișnuiește să te vadă într-un anume mod și așa dorește să ramii. Să fii fidel alegerii tale, să continui pe calea profesională pe care ți-ai ales-o, să avansezi, să devii respectat în domeniul tău și pe urmă, la final, să te pensionezi după o carieră lungă și plină de împliniri. Cel puțin ăsta a fost modelul care mi-a fost prezentat în anii 80 pe când deschideam ochii pe drumul formării mele profesionale.

Dar pe urmă am descoperit că lucrurile nu sunt chiar atât de simple și că nu există doar un singur răspuns la această întrebare. Cine sunt eu? Eu sunt mai mult decât doar un eu. Tu ești mai mult decât doar o singură versiune a ta. Noi toți suntem mai mult decât am fost condiționați să credem.

De-a lungul vieții, alte eu-uri își fac apariția și cer să ne vorbească. Poate că ești un programator de calculatoare dar îți place și să cânți la chitară. Un mod acceptabil să-ți trăiești această pasiune a cântatului la chitară ar fi să îl vezi ca pe un hobby. Îți place să cânți la chitară și asta faci în timpul tău liber. Până aici totul bine. Pentru un timp mergi înainte ascunzând-ți acest al doilea eu sub paravanul unui hobby. Dar la un moment dat, eu-l tău care este cântărețul la chitară s-ar putea să nu mai fie mulțumit cu cele câteva ore pe care i le aloci duminică după masă și ar putea începe să îți ceară mai mult. Mai mult timp, mai multă atenție, mai multe resurse. Dintr-o dată, începi să te gândești să-ți părăsești cariera de programator de calculatoare și să începi să cânți la chitară într-o formație. Persoanele care te cunosc ca și programator de calculatoare vor crede că ai înnebunit de-a binelea sau că treci printr-o criză a vârstei de mijloc. Soțul sau soția se vor îngrijora și se vor întreba cum ai să poți să aduci acasă același câștig ca și atunci când erai programator de calculatoare. Iar tu te vei lupta înăuntrul tău cu decizia aceasta zile, săptămâni și poate chiar luni. Iar ceea ce face acesta decizie extrem de greu de luat este tocmai paradigma ori/ ori.  Ori sunt un programator de calculatoare ori sunt un cântăreț la chitara. Dacă renunț să fiu programator nu mai am cum să am întorc. Oare sunt gata să renunț la acest eu pentru totdeauna?

Dar dacă schimbăm paradigma și descoperim cuvântul magic și. Pot să fiu și un programator și un cântăreț la chitară.  Pot să aleg să îmi împart timpul între a face vechea mea meserie de programator și a cânta la chitară. Sau pot să aleg să devin un cântăreț la chitară cu normă întreagă pentru o perioadă de timp, atât timp cât acest eu al meu îmi cere. Pe urmă pot să mă întorc la eu-l meu de programator de calculatoare dacă acest eu îmi cerea atenția. Și așa mai departe. Și, cine știe, poate îmi mai descopăr un alt eu care dorește să fie bucătar și atunci poate că voi deveni bucătar pentru o perioadă de timp.

Ce ne oprește să ne trăim viața așa? De obicei este credința că atunci când pășim într-un nou eu renunțăm pentru totdeauna la un alt eu. Dar credința acesta este falsă.

Cu câțiva ani înainte să împlinesc 30 de ani am luat o decizie majoră. Am părăsit o carieră promițătoare în marketing și am plecat într-o mare aventură: traversarea Africii de la nord la sud în compania a doi necunoscuți pe care i-am întâlnit pe internet. Noi trei și o mașină. Aventura asta am descris-o în cartea mea "Prin praf și vise" dar ceea ce vreau să subliniez aici este că în momentul în care am luat decizia, colegii mei de muncă m-au etichetat drept nebună. Mi-au spus că renunț la o carieră pe care nu o voi mai putea relua nicicând. Că nimeni, niciodată, nu mă va mai angaja într-un job corporatist.

Dar un a fost așa. Atunci când m-am întors am găsit un job și mai bine plătit (aproape dublu) într-un domeniu și mai interesant (consultantă de afaceri). Interviul de angajare s-a axat pe poveștile mele din  Africa în loc de răspunsul la  întrebări standard. Și cu ocazia asta am învățat să-mi dau voie să-mi urmez eu-rile mele așa cum se arată ele, atunci când se arată.

Și le-am urmat: de la birourile marilor corporații din Silicon Valley la pampasul Americii de Sud. De la învățăturile șamanilor din Thailanda la a scrie cărți în Mallorca. Consultantul de faceri, jucătorul de polo, scriitorul, șamanul, vindecătorul, terapeutul de reiki, antreprenorul, toate aceste eu-uri sa-au arătat și și-au cerut dreptul la viața. Și mi-au arătat pe unde merge calea mea.

Am învățat să le ascult vocile. Cu cât le-am ascultat mai mult cu atât mai bine au început să coopereze. Nu mai aveau nevoie să țipe pentru a-mi atrage atenția așa cum au făcut-o la început. Astăzi, aceste eu-uri vorbesc unele cu altele în mod civilizat, negociază cantitatea de timp și energie de care au nevoie. Câte unele – de exemplu jucătorul de polo – au decis să se retragă. "Gata mi-am terminat jocul."  mi-a spus jucătorul de polo într-o dimineață cu soare, în Argentina. L-am lăsat să plece dar scriitorul a intervenit și mi-a spus că vrea să-l onoreze pe jucătorul de polo cu trei cărți. Și atunci i-am dat timp și atenție scriitorului să scrie cărțile astea. Alte eu-uri au decis să formeze parteneriate. De exemplu atunci când consultantul, terapeutul de medicină energetică și scriitorul și-au unit forțele, s-a născut o nouă carte: "Puterea personală – tehnici de mindfulness pentru lumea de afaceri".

După ce am petrecut ani de zile reconciliind-mi aceste eu-uri diferite am ajuns la următoarea concluzie: cel mai important lucru este să le asculți. Să le identifici vocile și să le lași să-ți spună ceea ce au de spus. Cum negociezi cu ele vine mai târziu. Primul pas – ca în multe alte domenii din viața – este să le asculți.

Și când o faci, îți vor arăta calea.